Teatru

Hey hey~ We're still alive! 

Stiu ca am disparut de pe fata planetei un pic, dar am avut examene si eu pe langa am avut si licenta. Calvarul de stres e aproape gata asa ca imi permit sa mai scriu la blog. Trebuie sa revenim in forta ca sa recuperam timpul pierdut. Pentru ca de prin mai am dat skip la scrisul la blog, voi relua de unde am ramas.

Pe la inceputul lui mai a fost Festivalul European al Spectacolului Timisoara – Festival al Dramaturgiei Românesti. Timp de 7 zile au fost piese de teatru de peste tot de prin lume, inclusiv Japonia. Am fost surprinsa sa aflu ca Iza stia pe cineva din trupa care a venit din Japonia si anume coordonatorul, Shiga-san. Shiga-san stie romana foarte bine. Am fost surprinsa cand eu ma chinuiam sa zic ceva in japoneza si el ma ia cu romana ca si cand ar fi cel mai normal lucru de pe planeta.

Pentru ca aveau nevoie de traducatori pentru echipa tehnica, am mers sa ajutam de dimineata la pregatiri. Am cunoscut pe toata lumea din staff. Eu nu am putut sta decat pana la ora 12:30 pentru ca trebuia sa fug la ziua fostului meu diriginte. Dupa ce am stat vreo o ora la ziua dansului, am fugit acasa sa ma schimb si pe la 5 am fost la Dee sa mergem sa vedem o piesa de teatru in aer liber sustinuta de niste studenti la actorie din Polonia.

A fost un spectacol mut, dar care impresiona foarte mult vizual. Costumele erau daebak! Actorii reuseau sa redea multe doar prin expresii ale fetei sau prin limbajul corpului. Ca sa nu mai spun ca majoritatea au fost pe picioroange tot timpul piesei dansand si mergand ca si cand picioroangele erau o prelungire a picioarelor. Nu vezi asa ceva in fiecare zi. Demonstreaza ca o piesa de teatru nu are nevoie neaparat de replici ca sa transmita un mesaj sau ca sa fie frumoasa. Spectatorii au fost captivati de performanta actorilor.

Imediat dupa piesa am mers la piesa de teatru din Japonia. Au fost defapt 2 piese: "Crapul" care a fost un monolog si "Statia de autobuz", o comedie spumoasa. Dupa toate astea am iesit cu trupa de teatru, Momo, Mihai si cei de la japoneza sa mancam ceva. Localul ales nu a fost deloc intelept ales. Am fost la Caffe du Paris in Bastion. Le-a luat 500 de ani sa ne faca de mancare si croissantul lui Dee a fost uitat complet. Well, data viitoare stim sa nu mergem acolo. 

Am petrecut seara glumind si discutand diverse. Din discutie in discutie nu stiu cum s-a ajuns la topicul de varsta. Si evident ca inevitabilul s-a produs - lumea a fost socata de varsta mea reala. Their reply: "omg i thought you were 12!" My reply: "That's what they all say." :))

Dee a fost fotograful serii. Cati-senpai a trecut in vizita cu Uma, prietena ei din Thailanda.

Am ajuns pe la 2 dimineata acasa obosita moarta. Ei bine, ne-am distrat. A doua zi inainte sa plece inspre Arad, am mai iesit la o inghetata.